Elita României - 100 de personalități românești

50. MIRON COSTIN, cronicar (30.03.1633, probabil Iaşi - dec. 1691, Roman). Cronicar moldovean, cea mai luminată minte a literaturii române din Moldova secolului al XVII-lea. A studiat limba, literatura şi istoria Poloniei, latina, retorica, geografia şi teologia. Sub diferiţi domnitori, îndeplineşte misiuni diplomatice în Polonia (1674-1677). Cronicile realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre. În seria celor moldoveneşti intră Letopiseţul Ţării Moldovei scris în ordine de Grigore Ureche (de la 1359 la 1594), de Miron Costin (de la 1594 la 1661), de Ion Neculce (de la 1661 la 1743). Miron Costin a scris Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace şi cuprinde evenimentele petrecute până la 1661. Spre sfârşitul vieţii, cronicarul scrie De neamul moldovenilor; Din ce ţară au ieşit strămoşii lor (lucrare neterminată), mărturisire dramatică a unui cărturar patriot. Textul Predosloviei este zbuciumul unei conştiinţe care tratează despre romanitatea, unitate etni

49. MATEIU I. CARAGIALE, poet, prozator 25.03.1885 Bucureşti - se naşte MATEIU I. CARAGIALE, poet, prozator. Fiul natural al lui I.L. Caragiale, studiază la Colegiul Sf. Gheorghe apoi la Facultatea de Drept din Bucureşti, după care studiază Dreptul la Berlin. Şef de cabinet la Ministerul Lucrărilor Publice şi şef al biroului de presă externă la Ministerul de Interne. Debutează în anul 1912 la Viaţa Românească cu poeme. Editorial debutează în 1924 cu Remember, proză având note memorialistice. În ultimii ani ai vieţii este preocupat de heraldică, domeniu în care scrie două lucrări. Lucrarea emblematică a lui Mateiu Caragiale este romanul Craii de Curtea Veche apărut în anul 1929. În acelaşi an este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Moare la 17 ian. 1936 în Bucureşti. În acelaşi an, dar postum, îi apare volumul de poeme Pajere.

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita

47. CEZAR BOLLIAC, scriitor (25.03.1813, Bucureşti - 25.03.1881, Bucureşti). Poet şi ziarist. Studii cu profesori particulari, apoi la Colegiul Sf. Sava. Iuncăr în armată, pentru scurt timp, se consacra apoi literaturii şi ziaristicii. Colaborează la activitatea Societăţii Filarmonice, pentru care scrie piese originale şi traduse din teatrul lui Hugo. Membru al Frăţiei, fruntaş al revoluţiei de la 1848, secretar al guvernului provizoriu, vornic al Capitalei, e exilat după reprimarea evenimentelor. La Braşov scoate ziarul Expatriatul (849), în care susţine cauza Revoluţiei din Transilvania. Revenit în ţar, în 1857, ia parte la lupta pentru unire prin activitatea publicisticăla ziarele Buciumul şi Trompeta Carpaţilor.Primul volum de poezii, Meditaţii (1835), este influenţat de poetul englez Young. Susţine ideea că poezia trebuie să exprime idealurile societăţii, să contribuie la regenerarea şi înălţarea acesteia. După 1835 evoluează spre o poezie predominant socială, pledând pentr

46. A. D. XENOPOL, istoric (24.03.1847, Iaşi - 27.02.1920. Istoric, filosof, economist, sociolog, pedagog, literat, orator, om politic. S-a născut în mahalaua Păcurari din Iaşi, într-o familie de intelectuali. A fost elev al Şcolii "Trei Ierarhi". În 1866 a absolvit Institutul Academic. Remarcat de Titu Maiorescu, este trimis cu bursă în Germania, pe seama Societăţii Junimea şi a Primăriei Iaşilor. La Berlin studiază filosofia şi dreptul, care-l vor ajuta să-şi inaugureze cariera de istoric. În 1871, studenţimea română, în frunte cu Eminescu şi Slavici, pregăteau sărbătoarea de la Putna la 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii. Prin concurs, Xenopol este desemnat să ţină discursul la mormântul lui Ştefan cel Mare. În cuvintele sale, Ştefan nu este numai domn al Moldovei, ci este domnul întregului neam românesc. În 1883 este profesor titular al catedrei de istoria românilor la Universitatea din Iaşi. Între anii 1884-1893, Xenopol prezintă un curs complet din Istoria româ

45. GEORGE TOPÎRCEANU, scriitor (20.03.1886 - 7 mai 1937, Iaşi). Poet, prozator şi jurnalist literar. Studii la Bucureşti. În 1911 este angajat ca secretar de redacţie al revistei Viaţa Românească din Iaşi. În timpul primului război mondial, cade prizonier şi petrece doi ani (1916-1918) într-un lagăr. În 1918 scoate la Iaşi, împreună cu M. Sadoveanu, revista Însemnări literare. În anul 1916 a tipărit primul volum, Balade vesele, care, în următoarele ediţii, va purta titlul de Balade vesele şi triste. În acelaşi an, i-a apărut şi o culegere de parodii originale. Volumul de versuri Migdale amare vede lumina tiparului în 1928. Celelalte includ amintiri de pe front şi din prizonierat : Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918); Pirin-Planina (1936), articole diverse : Scrisori fără adresă (1931), traduceri : Visul unei nopţi de vară de Shakespeare (1921), improvizaţii în versuri. Postum i s-a publicat romanul umoristic neterminat Minunile Sfântului Sisoe (1938). Nota definitorie a

44. TIBERIU BREDICEANU, muzician (20.03.1877, Lugoj - 1968, Bucureşti). Compozitor şi folclorist. Studiile şi le începe la Lugoj (1884-1891), continuându-le în Slovacia, Blaj, Sibiu şi Braşov. Contribuie la înfiinţarea Operei Române şi Teatrului Naţional din Cluj (1919), a Conservatorului din Cluj (1920) şi a Societăţii compozitorilor români (1920). Din acest an, devine director al Operei Române din Cluj, ulterior deţinând funcţiile de preşedinte şi director al Conservatorului Astra din Braşov (1934-1940), apoi de director general al Operei Române din Bucureşti (1941-1944). Creaţia sa dedicată scenei a fost gândită pentru Teatrul de amatori, punând în evidenţă un limbaj predominant folcloric : La şezătoare (1908), pantomima după Lucian Blaga Învierea (1932), icoana de la ţară La seceriş (1936) i-au atras compozitorului simpatia publicului. Utilizarea permanentă a citatelor folclorice şi valorificarea muzicii populare sunt prezente şi în muzica simfonică : Patru dansuri simf

43. ALEXANDRU-IOAN CUZA, domnitor (20.03.1820, Bîrlad - 15.05.1873, Heidelberg, Germania). Este Domnul Unirii Principatelor Române (1859-1866), om politic şi de stat, diplomat, fruntaş al Revoluţiei române de la 1848, unificator, reformator, legislator, ctitor de şcoală şi aşezăminte, militar de carieră, începător al instituţiilor României moderne, ultimul domn pământean. Se trage dintr-o familie moldoveană, din părţile Fălticeniului, având reprezentanţi în divanul domnesc încă din secolul al XVIII-lea. Se înrudeşte şi cu vestiţii cronicari ai Moldovei, Costineştii. Se cunosc puţine despre copilăria lui Cuza. Îl aflăm elev (1831) în pensionul francez de la Iaşi al lui Victor Guenim, unde are colegi pe Vasile Alecsandri, M. Kogălniceanu, Matei Milo. Îşi trece bacalaureatul în litere la Paris. A avut un rol important şi mari merite în Revoluţia română de la 1848. Partida Naţională din Moldova reuşeşte să-l impună ca domn la Iaşi (5 ian. 1859) şi la Bucureşti (24 ian. 1859), deven

42. THEODOR AMAN, pictor (20.03.1831, Câmpulung - 19.08.1891, Bucureşti). Fiul al unor negustori craioveni, urmează cursurile Şcolii Centrale la Craiova. La 12 ani a început să picteze, sub îndrumarea pictorului Constantin Lecca. În 1848 face parte din Clubul revoluţionarilor de la Craiova. În 1850 pleacă la Paris şi expune pentru prima dată la Salonul de la Paris (1853). Călătoreşte în 1854 la Istanbul, unde este primit de Sultan. Revine în ţară în anul 1857 şi se dedică picturii istorice. Este numit director şi, totodată, primul profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (înfiinţată în 1864), post pe care îl păstrează până la moartea sa. Se dedică intens organizării vieţii artistice. În 1865 organizează prima Expoziţie a artiştilor în viaţă, iar în 1873 participă la înfiinţarea Societăţii Amicilor Artelor Frumoase. Prima pictură o realizează la 21 de ani, înfăţişând Atelierul pictorului la Paris. Cel mai important tablou pictat aici este un Autoportret. Opera sa cupr

41. DINU LIPATTI, muzician (19.03.1917, Bucureşti - 02.12.1950, Chene Bourg, Elveţia). Studiile muzicale au început în casa părintească, cu părinţii săi, Theodor şi Anna Lipatti, care erau ei înşişi muzicieni, tatăl studiase vioara, iar mama pianul. La vârsta de 6 ani a susţinut primul său recital de compozitor. La 11 ani este înscris la Conservatorul din Bucureşti, după ce aprofundase pianul, teoria şi armonia cu Mihail Jora. După ce s-a afirmat cu formaţia Conservatorului la o producţie şcolară, la absolvire, presa vremii l-a salutat pe virtuosul genial prezicându-i un viitor strălucit. În 1933 participă la Concursul Internaţional de Pian de la Viena, unde obţine locul III. A urmat cursuri de perfecţionare la École Normale de Musique din Paris. La 15 feb. 1938 a debutat în ziarul Libertatea din Bucureşti, în calitate de cronicar muzical. În timpul studiilor de la Paris a făcut şi primele înregistrări particulare. Paralel cu activitatea de pianist concertist, Lipatti a început

40. DAN BARBILIAN - ION BARBU, matematician – poet (19.03.1895, Câmpulung-Muscel - 11.08.1961, Bucureşti). În anii de şcoală, înclinaţia lui Barbu era spre matematică. În liceu este remarcat de Gh. Ţiţeica. Poet a ajuns, dacă ar fi să-l credem, dintr-o glumă, după cum mărturiseşte, din ambiţia de a-i demonstra colegului şi prietenului său Tudorianu, că poate să facă şi literatură. În 1914 se înscrie la secţia de matematică a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti şi-şi trece licenţa în 1921. În 1918 debutează la Literatorul lui Al. Macedonski, cu poezia Fiinţa, când semnează prima dată cu pseudonimul "Ion Barbu". Începuturile sale literare se leagă însă de contactul cu cenaclul Sburătorul. Lovinescu îl prezintă elogios în paginile revistei, ca pe "un poet nou" şi-i publică din 1919 un număr însemnat de poezii, de care poetul se va dezice mai târziu. Îşi desăvârşeşte în acelaşi timp formaţia matematică, prin studii în Germania, şi doctoratul la Bucureşti (1

 39. ALECU RUSSO, scriitor (17.03.1819, Străşeni - Lăpuşna - Basarabia). Provine dintr-o veche şi cunoscută familie boierească, fiind fiul cavalerului Iancu Russo, iar dinspre mamă, aparţine familiei Donici. Studiază în Elveţia, apoi la Viena (1829-1935). Revine în Moldova şi funcţionează ca asesor şi avocat la Piatra Neamţ. Urmăreşte evenimentele de la 1848 în Transilvania şi Banat, fiind chiar arestat de autorităţile maghiare. La 11 feb. 1846 are loc premiera piesei sale Bătălia ambiţioasă la Teatrul Naţional din Iaşi. Pentru drama-farsă Jignicerul Vadra este surghiunit la Schitul de la Soveja din Munţii Vrancei. Acolo va auzi şi nota unele poezii populare, între care şi Mioriţa (se pare), celebra baladă. La 8 aug. 1850 este datată scrierea Cântarea României, care apare în româneşte la Paris. Opera lui aduce popularitatea de care se bucură şi azi, fiind un poem în proză care a îmbărbătat spiritele şi spiritul vremii, după înfrângerea Revoluţiei de la 1848. Primele versete a

38. ALEXEI MATEEVICI, scriitor (16.03.1888, com. Căinari, jud. Bender - Basarabia - 13.08.1917, Mărăşeşti) Este considerat cel mai mare poet basarabean de la începutul secolului XX. Studiază teologia la Seminarul teologic din Chişinău, după ce mai întâi a urmat Şcoala duhovnicească. Prin Ordinul nr. 15 al Sfântului Sinod, este trimis, pe cheltuiala Eparhiei, la Academia Teologică din Kiev. În acest timp scrie versuri, culege folclor, dar întreprinde şi cercetări ştiinţifice materializate în lucrări ca : Sărbătorile mari şi mici la moldoveni; Sărbători moldoveneşti; Creştinismul în Basarabia; Tipăriturile noastre vechi. Moare în vârstă de numai 29 de ani, ca preot militar la Mărăşeşti.

37. ALEXANDRU MACEDONSKI, scriitor (14.03.1854, Bucureşti - 24.11.1920, Bucureşti). Poet, prozator şi dramaturg. Îşi petrece copilăria la moşia părintească de lângă Craiova, unde a absolvit gimnaziul. A urmat Facultatea de Litere din Bucureşti, ocupând apoi diverse funcţii administrative. Primul volum de versuri Prima verba apare în 1872. Începe din 1873 o îndelungată campanie antimonarhică în : Telegraful, Familia, Stindardul, Revista contemporană şi în ziare efemere, editate de el însuşi : Oltul (1873), Vestea (1877), Plevna (1878), Tarara (1880), Liga ortodoxă (1896). Conferinţa de la Ateneu "Mişcarea literară din cei din urmă zece ani (1878)" este programul direcţiei literare pe care-l vor urma revista şi cenaclul Literatorul. Apariţia volumului de Poezii (1882) este urmată de primirea medaliei "Bene Merenti", clasa I. Publică însă o epigramă împotriva lui Eminescu, gest nefericit care-i atrage oprobriul public. Prin revista Forţa morală (1901) sprijină

36. DAVID PRODAN, istoric 13.03.1902. Se naşte David Prodan, istoric medievist, creator de problematică istorică, profesor. Studiile secundare le face la Orăştie, apoi urmează Universitatea din Cluj. Ocupă postul de arhivist la Arhivele Statului. Devine doctor în istorie, dar continuă şi activitatea de activist. Lucrează apoi la Biblioteca Centrală Universitară. Paralel este şef de lucrări la Institutul de Istorie Naţională Cluj - Sibiu, apoi profesor la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii Cluj. Este membru corespondent, apoi titular al Academiei Române. Opera lui are la bază calitatea sa de istoric al Evului Mediu, unde este recunoscut pe plan internaţional prin lucrările : Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVIII-lea; Iobăgia în domeniul Băii de Arieş la 1770; 500 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara; Boieri şi vecini în Ţara Făgăraşului în sec. XVI-XVIII; Supplex Libellus Valachorum : din istoria făurir

35. PETRE P. PANAITESCU, istoric medievalist, slavist, editor de texte vechi, literat 13.03.1900 Iaşi - se naşte PETRE P. PANAITESCU, istoric medievalist, slavist, editor de texte vechi, literat. Studii secundare la Bucureşti şi Iaşi, Universitatea din Bucureşti şi Cracovia, membru al Şcolii române din Franţa. Licenţiat în litere-istorie este conferenţiar apoi profesor de istoria slavilor la Universitatea din Bucureşti. Membru fondator al Asociaţiei slaviştilor din România şi membru corespondent al Academiei Române. S-a impus ca istoric al culturii noastre vechi. S-a ocupat de editarea critică a documentelor Ţării Româneşti din cele mai vechi timpuri şi până la sfârşitul secolului al XV-lea, a vechilor cronici slavo-române, a scrierilor lui Grigore Ureche, Miron Costin şi, parţial, Dimitrie Cantemir. Ca istoric, dă trei monografii care rămân de referinţă : Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu şi Dimitrie Cantemir. În tot ce a întreprins, P.P. Panaitescu a demonstrat carac

34. MIRCEA ELIADE, scriitor, filosof al religiilor, om de cultura (09.03.1907, Bucureşti - 1986, Chicago). Urmează cursurile Liceului Spiru Haret, dar pe lângă preocupările şcolare publică literatură fantastică, se instruieşte în ştiinţele naturii, filosofie, beletristică, învaţă greaca veche, latina, sanscrita, ia contact cu lucrări celebre de istoria religiilor. La 18 ani publicase deja 100 de articole pe diverse teme. Student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde-i are ca profesori pe C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian, Nae Ionescu. Este primit în redacţia ziarului Cuvîntul condus de Nae Ionescu. După absolvirea facultăţii pleacă în India, unde cercetează filosofia şi cultura veche, ajungând să fie considerat ca unul dintre cei mai avizaţi cunoscători ai spiritualităţii acestei ţări Întors în ţară, scrie romane, lucrări ştiinţifice, se face remarcat ca orientalist de prim rang, creează grupul "Criterion". Între 1940-1941 a fost at

33. RADU TUDORAN , scriitor  08.03.1910 Blejoi, Prahova - s-a născut RADU TUDORAN, prozator, Frate al scriitorului Geo Bogza, numele la naştere Nicolae Bogza. Începe liceul la Ploieşti, dar se transferă la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealul, după care urmează Şcoala militară de ofiţeri de la Sibiu. Ofiţer activ până în 1938, după această dată ziarist, redactor la Lumea românească; Timpul; Curentul; Evenimentul. Din 1942 se dedică exclusiv scrisului. Debutează cu reportajul Oameni care nu au ce face cu viaţa şi oameni care nu au cu ce şi-o ţine, apărut în Lumea românească şi cu nuvela Aerodromul de la Şura Mică, în Azi. Editorial debutează cu volumul de nuvele Oraşul cu fete sărace, în 1940. Colaborează la Azi; Curentul literar; Universul literar; Tomis; România literară etc. A publicat numeroase romane începând cu Un port la răsărit - 1942, Anotimpuri - 1943, Flăcări - 1945, Întoarcerea fiului risipitor, devenit în 1970 Fiul risipitor; Dunărea revărsată - 1961, Al treilea o

32. Kiriac-Georgescu Dumitru (06.03.1866, Bucureşti - 08.01.1928, Bucureşti). Compozitor, dirijor, folclorist, profesor. Numele real era Kiriac-Georgescu Dumitru. Studiile muzicale le-a început ca elev de liceu, apoi urmează Conservatorul din Bucureşti, continuându-le la Conservatoire National de Musique din Paris, paralel audiat la Institut libre de musique şi la Schola Cantorum din Paris, cursuri de compoziţie. A fost dirijor de cor la Biserica Albă din Bucureşti şi la Capela Română din Paris, a condus societatea corală Les enfants de Lutece din Paris, fondator şi dirijor al Societăţii Corale "Carmen" din Bucureşti, dirijor de cor la Biserica Sf. Spiridon-Nou şi Domniţa Bălaşa. A fost profesor de teorie-solfegiu, cor şi armomie, Conservatorul din Bucureşti. A activat ca redactor şi administrator al revistei Doina. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români (1920) şi a pregătit fondarea Arhivei de folclor a aceleiaşi instituţii, în cola

31. NICOLAE TITULESCU, jurist, diplomat, om politic (04.03.1882, Craiova - 17.03.1941). Cursurile primare şi Colegiul la Craiova, apoi Facultatea de Drept la Paris. În anul 1903 i se decernează premiul Ernest Beaumont şi obţine titlul de laureat al Facultăţii de Drept din Paris, iar în 1905 devine doctor în drept. Profesor la catedra de drept civil a Facultăţii din Iaşi, apoi la Bucureşti. Membru al Partidului Conservator, condus de Take Ionescu, obţine primul mandat de deputat din partea districtului Romanaţi. În anul 1917 devine ministru de finanţe şi va juca un rol activ în cadrul Consiliului Naţional al Unităţii Românilor constituit la Paris. Face parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris. Este delegat al României la Societatea Naţiunilor, iar în august 1921 îl găsim la Londra în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Numit delegat permanent al României la Societatea Naţiunilor, delegat la Conferinţa Internaţională de la Londra. Este

30. MIRCEA VULCÃNESCU, filosof, sociolog, economist, profesor de etică (03.03.1904, Bucureşti - 28.10.1952, Aiud). A urmat cursurile liceale şi universitare de Litere şi Filosofie, Drept în Bucureşti. Ca student, participă la întemeierea Asociaţiei Studenţilor Creştini din România, formându-şi personalitatea sub influenţa profesorilor Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu. În 1924 îşi ia licenţa în filosofie şi participă la prima campanie sociologică organizată la Goicea Mare, jud. Dolj. Un an mai târziu, îşi ia licenţa în drept şi pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile în sociologie, ştiinţe economice, drept, în 1927 obţinând diploma de studii superioare de doctorat. Revenit în ţară, participă la numeroase campanii sociologice iniţiate de D. Gusti. În 1929 intră în învăţământul superior, deţinând simultan şi diferite funcţii în cadrul Ministerului de Finanţe. Face parte din colectivul de redacţie al Revistei de artă, litere şi filosofie Criterion, alături de Petru Comarnescu,

29. RADU GYR, poet, dramaturg, eseist 02.03.1905 Cîmpulung - s-a născut RADU GYR, poet, dramaturg, eseist. Fiul actorului Coco Demetrescu, societar la Teatrul Naţional Craiova, numele adevărat era Radu Demetrescu. Studii liceale la Craiova, Facultatea de Litere şi Filosofie la Universitatea Bucureşti. Doctor în litere, este profesor secundar, asistent şi conferenţiar la Institutul de Literatură şi profesor de franceză la Şcoala de Geniu. Participant la Mişcarea legionară plăteşte cu peste 20 de ani de detenţie această opţiune a sa. După eliberare, în 1963, desfăşoarfă activitate redacţională la revista Glasul Patriei. Debutează la 14 ani, în revista liceului, cu poemul dramatic În munţi, semnând cu pseudonimul Radu Grui. Editorial a debutat în 1924 cu volumul Linişti de schituri. A colaborat la publicaţii ca Cele trei Crişuri; Năzuinţa; Adevărul literar şi artistic; Gândirea; Ramuri; Falanga; Propilee literare; Arhivele Olteniei; Revista Fundaţiilor Regale etc. A frecventat cena

28. GHEORGHE ASACHI, cronicar (01.03.1788, Herţa - Hotin - 12.11.1869, Iaşi). Îşi asumă în Moldova rolul de ctitor cultural şi îndrumător al vieţii literare. Iniţiativele lui în domeniul presei, teatrului şi învăţământului au adus o contribuţie esenţială la reorganizarea şi modernizarea societăţii româneşti. De numele său este legată apariţia uneia dintre primele gazete în limba naţională Albina românească (1829). În sprijinul dezvoltării învăţământului în limba naţională, Gh. Asachi declanşează numeroase iniţiative, din care menţionăm : o şcoală elementară, prima şcoală normală şi un gimnaziu la Trei Ierarhi, Academia Mihăileană (1835) cu trei facultăţi : Filosofie, Drept şi Teologie. Opera de culturalizare pe care o întreprinde acoperă şi alte domenii. Pregăteşte prima reprezentare teatrală în limba română cu piesa Mirtil şi Hloe; înfiinţează un conservator filarmonic-dramatic pentru formarea actorilor (1836); organizează primul spectacol de operă în limba naţională, creează

27. VIDA GHEZA, sculptor Începe să sculpteze ca autodidact. Mai târziu, în anii 1942-1944, studiază sistematic la Budapesta. În opera sa, V.G. se preocupă de cercetarea şi aducerea în lumină a mitologiei populare, a unor reprezentări cu rădăcini în practicile magice. Totodată, artistul creează şi lucrări în care accentul se mută pe notaţia realistă, pe observarea unor crâmpeie din viaţă. Dintre operele cele mai semnificative amintim : Monumentele de la Carei; Moisei; Sfatul bătrânilor de la Baia Mare; Omul apelor; Omul nopţii; Omul pădurii; Vâlva minei; Priculiciul minei. Dintre cele mai realiste mai cunoscute sunt : Buciumaşul; Odihna; Dans din Oaş; Horitoarea; Carnavalul. Ref. : Prut, Constantin. Dicţionar de artă modernă şi contemporană. Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2002, p. 517.

26. GHEORGHE MARINESCU, medic neurolog (28.02.1863, Bucureşti - 15.05.1938, Bucureşti). Rămas timpuriu orfan de tată, a urmat studii secundare la Seminarul teologic din Bucureşti (1874-1881), apoi studii inginereşti la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, timp de un an, pentru ca, în 1883, să se înscrie la Facultatea de Medicină. Interesul arătat tehnicii şi-a dovedit din plin utilitatea în cariera sa de medic, prin aplicarea tehnicii celei mai noi în medicină. Susţinut şi îndrumat de Victor Babeş, obţine succese strălucite. În 1890, la numai 27 de ani, descoperă cauza "maladiei lui Friedrich" (aceasta provoacă grave tulburări de echilibru). Susţine doctoratul în medicină la Paris. Revenit în ţară, i se creează o catedră de Boli nervoase şi electroterapie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde a predat timp de 4 decenii (1897-1938). Întemeietor al Şcolii Româneşti de Neurologie, este autorul a peste 1000 de lucrări de mare originalitate. În 1909 a publicat o mo

25. GHEORGHE ŞINCAI, cronicar (28.02.1754, Samşud - 02.11.1816, Şinca). Ideolog al Şcolii Ardelene (curentul latinist), cărturar, iluminist român, om politic, istoric, filolog, literat, eclesiast, orator, ctitor al învăţământului românesc din Transilvania. Se trage dintr-o familie de nobili săraci din Şinca Veche (Făgăraş). Începe învăţătura de carte la Sabed şi apoi la Samşud. Este trimis apoi la Odorhei, Mureş, şi peste 2 ani continuă studiile la Cluj. Se stabileşte la Blaj şi se călugăreşte. În acest centru de cultură predă, scurtă vreme, retorica şi poetica. Primeşte o bursă la Roma şi depune jurământul la intrarea în Colegiul De propaganda fide. După 4 ani pleacă la Viena pentru a studia dreptul şi canoanele. După aceea, scoate, împreună cu Samuil Micu, lucrarea Elementa lingue. Revine la Blaj şi este numit director al Şcolii Normale, apoi director al Şcolii Româneşti Unite din Ardeal. Este autorul lucrărilor : Elementa lingue daco-romane sive valachicae; Prima principi

24. ION IRIMESCU, sculptor 27.02.1903 S-a născut la Preoteşti, Suceava, ION IRIMESCU, sculptor. După absolvirea şcolii la Fălticeni, se înscrie la Belle Arte din Bucureşti (1924), în clasa sculptorului Dimitrie Paciurea. Este numit profesor la Şcoala normală din Fălticeni (1928). Are prima sa participare la Salonul Oficial de pictură şi sculptură (1928), pe care o continuă anual până în 1947. Obţine prin concurs o bursă de studii la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses. Studiază şi la Academia de Grande Chaumiere de la Paris, cu Joseph Bernand. Expune la Salonul de Toamnă (Paris, 1932). Revenit în ţară în 1933, este profesor de liceu la Bucureşti (1936), Slatina - Olt, Iaşi (1939-1950). Din 1948 participă la toate expoziţiile de artă plastică din România şi din străinătate. În 1964 este distins cu titlul Artist al Poporului şi numit la Institutul "N. Grigorescu" din Bucureşti. Ridică Monumentul Cantemir la Bucureşti şi Milano. La 10 feb. 1975 se inaugurează Muze

23. ION ANDREESCU, pictor (27.02.1850, Bucureşti - 22.10.1882, Bucureşti). După gimnaziu ("Gheorghe Lazăr" din Bucureşti) se înscrie la Colegiul "Sf. Sava" (1868), unde are ca profesor pe pictorul C.I. Stăncescu. Între anii 1869-1870 se înscrie la Şcoala de arte Frumoase din Bucureşti, în clasa pictorului Th. Aman. Debutul artistic îl are prin participarea la Expoziţia artiştilor în viaţă (1874). Pictează în regiunea Buzăului, fiind numit şi profesor la Şocala de meserii. Pleacă la Paris (1879) şi expune la Salonul parizian. Ajunge la Barbizon, alături de N. Grigorescu, G.D. Mirea şi Alexandru Djuvara. Pictorul N. Grigorescu a avut un rol important în formarea lui Andreescu, de la care a deprins autonomia expresiei plastice şi importanţa personalităţii. Un rol important l-a avut pictarea în peisaj la Barbizon, formându-şi o viziune proprie pe o concepţie vizuală, realistă asupra picturii. Culoarea la el are un atribut funcţional, de ritmare plastică a formei

22. BOGDAN PETRICEICU HASDEU, scriitor (26.02.1838, Cristineştii Hotinului - 25.08.1907, Câmpina). Poet, prozator, dramaturg, istoric. Îşi face studiile liceale la Chişinău, iar pe cele universitare la Harkov. În 1860, cu sprijinul lui Al. Cuza este numit profesor de istorie şi statistică la liceul din Iaşi. În 1876 este adus la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti şi ales membru al Academiei Române. Spirit enciclopedic, Hasdeu a desfăşurat o multilaterală activitate ştiinţifică şi literară. A asigurat apariţia unor reviste şi ziare, dintre care menţionăm Din Moldova, care îşi schimbă ulterior tilul în Lumina (1862-1863); Aghiuţă (1863-1864); Arhiva istorică (1864-1865); Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1883); Revista nouă (1887-1895). În domeniul literaturii apar volumele Poesii (1873) şi Sarcasm şi ideal (1897), în care cultivă o poezie socială "dură" la adresa inechităţilor sociale. Prozatorul este cunoscut prin nuvela Duduca mamuca (1862) şi romanul istori

21. TUDOR MUŞATESCU, scriitor (22.02.1903, Câmpulung-Muscel - 04.11.1970, Bucureşti). Poet, prozator, dramaturg şi umorist, debutează editorial cu volumul de versuri Vitrinele toamnei (1926). Volumele de schiţe Nudul lui Gogu (1927) şi Ale vieţii valuri (1932), îi asigură reputaţia unui prozator spiritual. Adevărata sa vocaţie se dovedeşte însă teatrul, în special comedia. În 1923 debutează pe scenă la Paris, cu o piesă scrisă în limba franceză, Focurile de pe comori. Prin Panţarola (1928) şi Sosesc deseară (1931) încearcă o reabilitare a vodevilului. În 1932 i se reprezintă piesa Titanic vals, care îi asigură o reputaţie strălucită la Bucureşti şi în multe oraşe europene. Comedia schiţează viaţa unei familii dintr-un târg provincial, cu monotonia şi meschinăriile ei, cu oameni amestecaţi, buni şi mai ales răi şi ridicoli. Comedia următoare ?Escu (1933) este o satiră la adresa vieţii politice a lumii din capitală. Alte piese: Visul unei nopţi de iarnă (1937); Între noi, femeile

20.  GRIGORE ALEXANDRESCU, scriitor  (22.02.1810, Târgovişte - 25.09.1885, Bucureşti) A început studiile în limba greacă, familiarizându-se cu textele clasice. Rămas orfan, ajunge la Bucureşti, mai întâi elev eminent la şcoala lui J. A. Vaillant, apoi la Colegiul Sf. Sava. Trăieşte sub protecţia mai multor familii boiereşti, inclusiv a domnitorului Gh. Bibescu. Împreună cu Ion Ghica, prieten din anii de şcoală, ori însoţind pe Gh. Bibescu, a făcut călătorii prin ţară, importante pentru geneza câtorva din operele sale. A publicat 5 volume de versuri (1832-1863), un Memorial de călătorie, câteva traduceri ori imitaţii după Florian, Voltaire, Tasso etc. S-a impus ca poet. În 1842 publică la Iaşi un volum de poezii, iar în 1847, la Bucureşti Suvenire şi impresii, epistole şi fabule. La 1848 e alături de N. Bălcescu, de Bolintineanu, C. Golliac ş.a., redactor al ziarului Poporul suveran, organ al revoluţiei. A fost, pe de o parte, un liric elegiat cultivând meditaţia, pe motive prer