Ir al contenido principal

DINU LIPATTI


41. DINU LIPATTI, muzician


(19.03.1917, Bucureşti - 02.12.1950, Chene Bourg, Elveţia). Studiile muzicale au început în casa părintească, cu părinţii săi, Theodor şi Anna Lipatti, care erau ei înşişi muzicieni, tatăl studiase vioara, iar mama pianul. La vârsta de 6 ani a susţinut primul său recital de compozitor. La 11 ani este înscris la Conservatorul din Bucureşti, după ce aprofundase pianul, teoria şi armonia cu Mihail Jora. După ce s-a afirmat cu formaţia Conservatorului la o producţie şcolară, la absolvire, presa vremii l-a salutat pe virtuosul genial prezicându-i un viitor strălucit. În 1933 participă la Concursul Internaţional de Pian de la Viena, unde obţine locul III. A urmat cursuri de perfecţionare la École Normale de Musique din Paris. La 15 feb. 1938 a debutat în ziarul Libertatea din Bucureşti, în calitate de cronicar muzical. În timpul studiilor de la Paris a făcut şi primele înregistrări particulare. Paralel cu activitatea de pianist concertist, Lipatti a început să compună, să întreprindă turnee de concert cu Madelleine Cantacuzino (viitoarea soţie). În anul 1941 debutează ca dirijor la pupitrul Orchestrei Radio din Bucureşti. În 1943 a părăsit România pentru un turneu în Suedia, Finlanda şi Elveţia, ultima ţară găzduindu-l până la sfârşitul vieţii. Deşi nu a susţinut mai mult de 200 de concerte şi recitaluri, deşi nu a lăsat posterităţii decât un număr restrâns de discuri, totuşi Lipatti continuă să fie unul din cei mai mari pianişti ai secolului XX, mulţi socotindu-l un interpret "legendar" al claviaturii.

Comentarios

Entradas populares de este blog

TUDOR ARGHEZI

74. TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg 21.05.1880 Bucureşti - se naşte TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg. Născut la Bucureşti în ziua de 21 mai cu numele de Ion N. Theodorescu, Arghezi se trăgea din ţărani gorjeni. O vreme chiar a copilărit în mediul ţărănesc. Cursul primar la şcoala Petrache Poenaru, gimnaziul la Dimitrie Cantemir, iar liceul la Sf. Sava. Scrie poezii încă de pe băncile liceului şi debutează la revista lui Macedonski, Liga ortodoxă, în anul 1896 semnând Ion Theo, mai apoi la Revista modernă şi Viaţa nouă, cu pseudonimul Ion Th. Arghezzi, devenind cu timpul T. Arghezi. Era prieten şi a rămas toată viaţa cu N.D. Cocea, Gala Galaction şi V. Demetrius, împreună care, la 18 ani, frecventa dublurile socialiste. Tehnician la fabrica de zahăr Chitila, novice la mănăstirea Cernica, diacon la Mitropolia Ungrovalahiei din Bucureşti. În perioada 1905-1910 locuieşte în Elveţia şi Franţa şi-şi începe colaborarea la Viaţa socială, revista l

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita

ANGHEL SALIGNY

68. ANGHEL SALIGNY, inginer constructor (19.04.1854, Şerbăneşti, jud. Galaţi - 17.06.1925, Bucureşti). Tehnician şi bărbat politic. Studiile le urmează la lieul din Focşani şi la Postdam. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Berlin, ca să urmeze astronomia. Renunţă şi trece la Şcoala Politehnică din Charlottenburg, unde obţine, în 1875, titlul de inginer. În 1876 intră în sevriciul Căilor Ferate Române. În 1888 este însărcinat cu întocmirea proiectului podului de peste Dunăre, la Cernavodă, pe care îl începe în 1890 şi-l termină în 1895. Nenumăratele sale lucrări tehnice răspândite aproape peste tot vechiul regat din Oltenia şi până în Moldova, sunt o mărturie vie a acestui neobosit şi celui mai mare inginer român. Fost şef al Serviciului de poduri de cale ferată şi al docurilor, apoi director general al Căilor Ferate (1895), director general al podurilor şi căilor de comunicaţie pe apă (1901-1910), profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele. Devine membru şi preşedi