GHEORGHE MARINESCU

26. GHEORGHE MARINESCU, medic neurolog

(28.02.1863, Bucureşti - 15.05.1938, Bucureşti). Rămas timpuriu orfan de tată, a urmat studii secundare la Seminarul teologic din Bucureşti (1874-1881), apoi studii inginereşti la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, timp de un an, pentru ca, în 1883, să se înscrie la Facultatea de Medicină. Interesul arătat tehnicii şi-a dovedit din plin utilitatea în cariera sa de medic, prin aplicarea tehnicii celei mai noi în medicină. Susţinut şi îndrumat de Victor Babeş, obţine succese strălucite. În 1890, la numai 27 de ani, descoperă cauza "maladiei lui Friedrich" (aceasta provoacă grave tulburări de echilibru). Susţine doctoratul în medicină la Paris. Revenit în ţară, i se creează o catedră de Boli nervoase şi electroterapie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde a predat timp de 4 decenii (1897-1938). Întemeietor al Şcolii Româneşti de Neurologie, este autorul a peste 1000 de lucrări de mare originalitate. În 1909 a publicat o monografie asupra celulei nervoase, opera sa fundamentală. A folosit pentru prima dată în lume cinematografia în investigaţia ştiinţifică, studiind tulburările mersului în diferite afecţiuni neurologice. Este unul din primii cercetători din lume, care are curs la electroencefalografie, pentru studiul bolilor creierului. A fost cel dintâi savant care a reuşit să vadă la microscop celula nervoasă vie (cultivând ţesut nervos în afara organismului). În problema mecanismelor îmbătrânirii a elaborat o concepţie proprie, ţinând de modificările în biochimia celulelor nervoase. A fost ales membru a 36 de academii şi societăţi ştiinţifice din lume (din 1905, membru al Academiei Române). A fost, fără îndoială, o autoritate mondială în tot ceea ce priveşte celula nervoasă şi în general a sistemului nervos. Lucrări de referinţă : Nevroza traumatică şi accidentele muncii (1907); La cellule nerveuse (2 vol. 1909); Viaţa, sufletul şi opera lui Pasteur (1923); Studii asupra evoluţiei şi involuţia celulei nervoase (1906); Encefalita letargică (1920); Reflexele condiţionate (1936).

Comentarios

Entradas populares de este blog

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

19. CONSTANTIN BRÂNCUŞI sculptor, pictor (21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expun...

NICOLAE BAGDASAR

9. NICOLAE BAGDASAR filosof S-a născut la Rosieşti, fostul judeţ Fălciu, într-o familie de ţărani. După liceul din Bârlad a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi Berlin. Reîntors în ţară, avea să se ilustreze ca un pasionat dascăl şi cercetător în domeniul disciplinelor filosofice, un strălucit editor, precum şi ca unul dintre cei mai reprezentativi filosofi români implicaţi în conducerea revistei de profil şi a Societăţii române de filosofie în care a prezentat un număr important de conferinţe apreciate pentru noutatea ideilor comunicate, stilul lor şi activitatea esenţială pentru dezvoltarea filosofiei româneşti a timpului. În lucrările sale, a abordat o vastă şi importantă problematică istorico-filosofică, de filosofie a istoriei şi culturii, teoria cunoaşterii, logică şi axiologie. Format la şcoli neokantiene, admirator al fenomenologiei lui Husserl şi profund cunoscător al filosofiei lui Kant, pe care o socotea un moment de răscruce în istoria un...

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita...

Elita României - 100 de personalități românești

Buscar este blog