Ir al contenido principal

ALEXANDRU-IOAN CUZA


43. ALEXANDRU-IOAN CUZA, domnitor


(20.03.1820, Bîrlad - 15.05.1873, Heidelberg, Germania). Este Domnul Unirii Principatelor Române (1859-1866), om politic şi de stat, diplomat, fruntaş al Revoluţiei române de la 1848, unificator, reformator, legislator, ctitor de şcoală şi aşezăminte, militar de carieră, începător al instituţiilor României moderne, ultimul domn pământean. Se trage dintr-o familie moldoveană, din părţile Fălticeniului, având reprezentanţi în divanul domnesc încă din secolul al XVIII-lea. Se înrudeşte şi cu vestiţii cronicari ai Moldovei, Costineştii. Se cunosc puţine despre copilăria lui Cuza. Îl aflăm elev (1831) în pensionul francez de la Iaşi al lui Victor Guenim, unde are colegi pe Vasile Alecsandri, M. Kogălniceanu, Matei Milo. Îşi trece bacalaureatul în litere la Paris. A avut un rol important şi mari merite în Revoluţia română de la 1848. Partida Naţională din Moldova reuşeşte să-l impună ca domn la Iaşi (5 ian. 1859) şi la Bucureşti (24 ian. 1859), devenind Domnul Unirii Principatelor Române. În cei şapte ani de domnie a desfăşurat o activitate reformatoare, menită să creeze instituţiile României moderne. La 24 ianuarie 1862, când se împlineau 3 ani de la Unire, adunările reunite într-una singură la Bucureşti hotărăsc măsurile de unificare politică administrativă. Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti se vor numi România. Asigurând cadrul politic necesar, Cuza trece la realizarea celui mai important aspect al operei sale : Reformele şi crearea instituţiilor României moderne. Primul act de mare importanţă socială şi naţională a fost secularizarea averilor mănăstireşti (1863). Au urmat : Legea rurală (1868), decretată anume de domnitor pentru emanciparea clăcaşilor; prin Legea instrucţiunii publice din 25 nov. 1864, se prevedea: "instrucţiunea primară este obligatorie şi gratuită"; în anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei; în anii 1860, 1864 a organizat justiţia, cu întreaga ei ierarhie, a creat armata naţională, a organizat învăţământul militar şi a înfiinţat Arsenalul Armatei. Toate împlinirile lui Alexandru-Ioan Cuza au înăsprit relaţiile dintre domnitor şi adversarii săi declaraţi. Aceştia au urzit un complot şi, în noaptea din 10-11.02.1866 a fost detronat şi silit să abdice. Expulzat din ţară, a rămas în străinătate până la sfârşitul vieţii sale. A murit la Heidelberg în Germania şi a fost înmormântat la moşia sa de la Ruginoasa. Osemintele se află azi la Biserica "Trei Ierarhi" din Iaşi. Cuza a rămas în conştiinţa tuturor ca cel mai strălucit conducător al secolului său. Bibliografie selectivă : Adăniloaie, N.; Berindei, Dan. Reforma agrară din 1864, Bucureşti, 1967; Giurescu, Constantin C. Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă. Ediţia a 2-a, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970; Cuza-Vodă în tradiţia populară. Antologie alcătuită de V. Adăscăliţei. Bucureşti, Editura Eminescu, 1970.

Comentarios

Publicar un comentario

Entradas populares de este blog

TUDOR ARGHEZI

74. TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg 21.05.1880 Bucureşti - se naşte TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg. Născut la Bucureşti în ziua de 21 mai cu numele de Ion N. Theodorescu, Arghezi se trăgea din ţărani gorjeni. O vreme chiar a copilărit în mediul ţărănesc. Cursul primar la şcoala Petrache Poenaru, gimnaziul la Dimitrie Cantemir, iar liceul la Sf. Sava. Scrie poezii încă de pe băncile liceului şi debutează la revista lui Macedonski, Liga ortodoxă, în anul 1896 semnând Ion Theo, mai apoi la Revista modernă şi Viaţa nouă, cu pseudonimul Ion Th. Arghezzi, devenind cu timpul T. Arghezi. Era prieten şi a rămas toată viaţa cu N.D. Cocea, Gala Galaction şi V. Demetrius, împreună care, la 18 ani, frecventa dublurile socialiste. Tehnician la fabrica de zahăr Chitila, novice la mănăstirea Cernica, diacon la Mitropolia Ungrovalahiei din Bucureşti. În perioada 1905-1910 locuieşte în Elveţia şi Franţa şi-şi începe colaborarea la Viaţa socială, revista l
Publicar un comentario
Leer más

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita
Publicar un comentario
Leer más

ANGHEL SALIGNY

68. ANGHEL SALIGNY, inginer constructor (19.04.1854, Şerbăneşti, jud. Galaţi - 17.06.1925, Bucureşti). Tehnician şi bărbat politic. Studiile le urmează la lieul din Focşani şi la Postdam. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Berlin, ca să urmeze astronomia. Renunţă şi trece la Şcoala Politehnică din Charlottenburg, unde obţine, în 1875, titlul de inginer. În 1876 intră în sevriciul Căilor Ferate Române. În 1888 este însărcinat cu întocmirea proiectului podului de peste Dunăre, la Cernavodă, pe care îl începe în 1890 şi-l termină în 1895. Nenumăratele sale lucrări tehnice răspândite aproape peste tot vechiul regat din Oltenia şi până în Moldova, sunt o mărturie vie a acestui neobosit şi celui mai mare inginer român. Fost şef al Serviciului de poduri de cale ferată şi al docurilor, apoi director general al Căilor Ferate (1895), director general al podurilor şi căilor de comunicaţie pe apă (1901-1910), profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele. Devine membru şi preşedi
Publicar un comentario
Leer más