Ir al contenido principal

ION BARBU


40. DAN BARBILIAN - ION BARBU, matematician – poet


(19.03.1895, Câmpulung-Muscel - 11.08.1961, Bucureşti). În anii de şcoală, înclinaţia lui Barbu era spre matematică. În liceu este remarcat de Gh. Ţiţeica. Poet a ajuns, dacă ar fi să-l credem, dintr-o glumă, după cum mărturiseşte, din ambiţia de a-i demonstra colegului şi prietenului său Tudorianu, că poate să facă şi literatură. În 1914 se înscrie la secţia de matematică a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti şi-şi trece licenţa în 1921. În 1918 debutează la Literatorul lui Al. Macedonski, cu poezia Fiinţa, când semnează prima dată cu pseudonimul "Ion Barbu". Începuturile sale literare se leagă însă de contactul cu cenaclul Sburătorul. Lovinescu îl prezintă elogios în paginile revistei, ca pe "un poet nou" şi-i publică din 1919 un număr însemnat de poezii, de care poetul se va dezice mai târziu. Îşi desăvârşeşte în acelaşi timp formaţia matematică, prin studii în Germania, şi doctoratul la Bucureşti (1929). Între anii 1932, 1938-1959, a funcţionat ca profesor de matematică la Universitatea din Bucureşti. Separat, văd lumina tiparului două volume : în 1921, După melci (o plachetă ilustrată nepotrivit, ceea ce l-a făcut pe poet să ceară retragerea exemplarelor din librării) şi, în 1930, Joc secund, de fapt singura carte de poezie apărută din voinţa proprie. După această dată părăseşte poezia, nerevenind la ea decât foarte rar şi ocazional. Devine un matematician de reputaţie europeană (în geometrie există termenul "spaţiile Barbilian", ca o consacrare a studiilor sale în acest domeniu. Preocupările sale de geometrie elementară sunt de actualitate şi constituie modele ale geniului. Într-un interviu din 1927, Barbu însuşi mărturisea : "Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei". Singular în literatura română şi inimitabil, Ion Barbu rămâne un poet al esenţelor, cu un limbaj criptic, dar un poet dens, profund, tulburător : "Nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte" (Tudor Vianu). Alte opere : Viaţa şi moartea lui Richard al III-lea de William Shakespeare (1964). Ref. : Vianu, Tudor. Introducere în opera lui Ion Barbu (1935); Pillat, Dinu. Ion Barbu (1969).

Comentarios

Entradas populares de este blog

TUDOR ARGHEZI

74. TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg 21.05.1880 Bucureşti - se naşte TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg. Născut la Bucureşti în ziua de 21 mai cu numele de Ion N. Theodorescu, Arghezi se trăgea din ţărani gorjeni. O vreme chiar a copilărit în mediul ţărănesc. Cursul primar la şcoala Petrache Poenaru, gimnaziul la Dimitrie Cantemir, iar liceul la Sf. Sava. Scrie poezii încă de pe băncile liceului şi debutează la revista lui Macedonski, Liga ortodoxă, în anul 1896 semnând Ion Theo, mai apoi la Revista modernă şi Viaţa nouă, cu pseudonimul Ion Th. Arghezzi, devenind cu timpul T. Arghezi. Era prieten şi a rămas toată viaţa cu N.D. Cocea, Gala Galaction şi V. Demetrius, împreună care, la 18 ani, frecventa dublurile socialiste. Tehnician la fabrica de zahăr Chitila, novice la mănăstirea Cernica, diacon la Mitropolia Ungrovalahiei din Bucureşti. În perioada 1905-1910 locuieşte în Elveţia şi Franţa şi-şi începe colaborarea la Viaţa socială, revista l

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita

ANGHEL SALIGNY

68. ANGHEL SALIGNY, inginer constructor (19.04.1854, Şerbăneşti, jud. Galaţi - 17.06.1925, Bucureşti). Tehnician şi bărbat politic. Studiile le urmează la lieul din Focşani şi la Postdam. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Berlin, ca să urmeze astronomia. Renunţă şi trece la Şcoala Politehnică din Charlottenburg, unde obţine, în 1875, titlul de inginer. În 1876 intră în sevriciul Căilor Ferate Române. În 1888 este însărcinat cu întocmirea proiectului podului de peste Dunăre, la Cernavodă, pe care îl începe în 1890 şi-l termină în 1895. Nenumăratele sale lucrări tehnice răspândite aproape peste tot vechiul regat din Oltenia şi până în Moldova, sunt o mărturie vie a acestui neobosit şi celui mai mare inginer român. Fost şef al Serviciului de poduri de cale ferată şi al docurilor, apoi director general al Căilor Ferate (1895), director general al podurilor şi căilor de comunicaţie pe apă (1901-1910), profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele. Devine membru şi preşedi