Ir al contenido principal

ION BARBU


40. DAN BARBILIAN - ION BARBU, matematician – poet


(19.03.1895, Câmpulung-Muscel - 11.08.1961, Bucureşti). În anii de şcoală, înclinaţia lui Barbu era spre matematică. În liceu este remarcat de Gh. Ţiţeica. Poet a ajuns, dacă ar fi să-l credem, dintr-o glumă, după cum mărturiseşte, din ambiţia de a-i demonstra colegului şi prietenului său Tudorianu, că poate să facă şi literatură. În 1914 se înscrie la secţia de matematică a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti şi-şi trece licenţa în 1921. În 1918 debutează la Literatorul lui Al. Macedonski, cu poezia Fiinţa, când semnează prima dată cu pseudonimul "Ion Barbu". Începuturile sale literare se leagă însă de contactul cu cenaclul Sburătorul. Lovinescu îl prezintă elogios în paginile revistei, ca pe "un poet nou" şi-i publică din 1919 un număr însemnat de poezii, de care poetul se va dezice mai târziu. Îşi desăvârşeşte în acelaşi timp formaţia matematică, prin studii în Germania, şi doctoratul la Bucureşti (1929). Între anii 1932, 1938-1959, a funcţionat ca profesor de matematică la Universitatea din Bucureşti. Separat, văd lumina tiparului două volume : în 1921, După melci (o plachetă ilustrată nepotrivit, ceea ce l-a făcut pe poet să ceară retragerea exemplarelor din librării) şi, în 1930, Joc secund, de fapt singura carte de poezie apărută din voinţa proprie. După această dată părăseşte poezia, nerevenind la ea decât foarte rar şi ocazional. Devine un matematician de reputaţie europeană (în geometrie există termenul "spaţiile Barbilian", ca o consacrare a studiilor sale în acest domeniu. Preocupările sale de geometrie elementară sunt de actualitate şi constituie modele ale geniului. Într-un interviu din 1927, Barbu însuşi mărturisea : "Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei". Singular în literatura română şi inimitabil, Ion Barbu rămâne un poet al esenţelor, cu un limbaj criptic, dar un poet dens, profund, tulburător : "Nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte" (Tudor Vianu). Alte opere : Viaţa şi moartea lui Richard al III-lea de William Shakespeare (1964). Ref. : Vianu, Tudor. Introducere în opera lui Ion Barbu (1935); Pillat, Dinu. Ion Barbu (1969).

Comentarios

Entradas populares de este blog

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

19. CONSTANTIN BRÂNCUŞI sculptor, pictor (21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expun...

NICOLAE BAGDASAR

9. NICOLAE BAGDASAR  filosof S-a născut la Rosieşti, fostul judeţ Fălciu, într-o familie de ţărani. După liceul din Bârlad a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi Berlin. Reîntors în ţară, avea să se ilustreze ca un pasionat dascăl şi cercetător în domeniul disciplinelor filosofice, un strălucit editor, precum şi ca unul dintre cei mai reprezentativi filosofi români implicaţi în conducerea revistei de profil şi a Societăţii române de filosofie în care a prezentat un număr important de conferinţe apreciate pentru noutatea ideilor comunicate, stilul lor şi activitatea esenţială pentru dezvoltarea filosofiei româneşti a timpului. În lucrările sale, a abordat o vastă şi importantă problematică istorico-filosofică, de filosofie a istoriei şi culturii, teoria cunoaşterii, logică şi axiologie. Format la şcoli neokantiene, admirator al fenomenologiei lui Husserl şi profund cunoscător al filosofiei lui Kant, pe care o socotea un moment de răscruce în istoria un...

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita...