Ir al contenido principal

ALECU RUSSO




 39. ALECU RUSSO, scriitor


(17.03.1819, Străşeni - Lăpuşna - Basarabia). Provine dintr-o veche şi cunoscută familie boierească, fiind fiul cavalerului Iancu Russo, iar dinspre mamă, aparţine familiei Donici. Studiază în Elveţia, apoi la Viena (1829-1935). Revine în Moldova şi funcţionează ca asesor şi avocat la Piatra Neamţ. Urmăreşte evenimentele de la 1848 în Transilvania şi Banat, fiind chiar arestat de autorităţile maghiare. La 11 feb. 1846 are loc premiera piesei sale Bătălia ambiţioasă la Teatrul Naţional din Iaşi. Pentru drama-farsă Jignicerul Vadra este surghiunit la Schitul de la Soveja din Munţii Vrancei. Acolo va auzi şi nota unele poezii populare, între care şi Mioriţa (se pare), celebra baladă. La 8 aug. 1850 este datată scrierea Cântarea României, care apare în româneşte la Paris. Opera lui aduce popularitatea de care se bucură şi azi, fiind un poem în proză care a îmbărbătat spiritele şi spiritul vremii, după înfrângerea Revoluţiei de la 1848. Primele versete ale poemului conţin un elogiu al patriei, pe care o vede cuprinsă de amărăciune şi durere : "Care e mai mândră decât tine dintre toate ţările semănate de Domnul pre pământ? Care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?? Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar, mândra mea ţară??" Are fericirea să fie martor la evenimentele de la 24 Ianuarie 1859, dar moare la câteva zile după Unire.

Comentarios

Publicar un comentario

Entradas populares de este blog

TUDOR ARGHEZI

74. TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg 21.05.1880 Bucureşti - se naşte TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg. Născut la Bucureşti în ziua de 21 mai cu numele de Ion N. Theodorescu, Arghezi se trăgea din ţărani gorjeni. O vreme chiar a copilărit în mediul ţărănesc. Cursul primar la şcoala Petrache Poenaru, gimnaziul la Dimitrie Cantemir, iar liceul la Sf. Sava. Scrie poezii încă de pe băncile liceului şi debutează la revista lui Macedonski, Liga ortodoxă, în anul 1896 semnând Ion Theo, mai apoi la Revista modernă şi Viaţa nouă, cu pseudonimul Ion Th. Arghezzi, devenind cu timpul T. Arghezi. Era prieten şi a rămas toată viaţa cu N.D. Cocea, Gala Galaction şi V. Demetrius, împreună care, la 18 ani, frecventa dublurile socialiste. Tehnician la fabrica de zahăr Chitila, novice la mănăstirea Cernica, diacon la Mitropolia Ungrovalahiei din Bucureşti. În perioada 1905-1910 locuieşte în Elveţia şi Franţa şi-şi începe colaborarea la Viaţa socială, revista l
Publicar un comentario
Leer más

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita
Publicar un comentario
Leer más

ANGHEL SALIGNY

68. ANGHEL SALIGNY, inginer constructor (19.04.1854, Şerbăneşti, jud. Galaţi - 17.06.1925, Bucureşti). Tehnician şi bărbat politic. Studiile le urmează la lieul din Focşani şi la Postdam. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Berlin, ca să urmeze astronomia. Renunţă şi trece la Şcoala Politehnică din Charlottenburg, unde obţine, în 1875, titlul de inginer. În 1876 intră în sevriciul Căilor Ferate Române. În 1888 este însărcinat cu întocmirea proiectului podului de peste Dunăre, la Cernavodă, pe care îl începe în 1890 şi-l termină în 1895. Nenumăratele sale lucrări tehnice răspândite aproape peste tot vechiul regat din Oltenia şi până în Moldova, sunt o mărturie vie a acestui neobosit şi celui mai mare inginer român. Fost şef al Serviciului de poduri de cale ferată şi al docurilor, apoi director general al Căilor Ferate (1895), director general al podurilor şi căilor de comunicaţie pe apă (1901-1910), profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele. Devine membru şi preşedi
Publicar un comentario
Leer más