Ir al contenido principal

A. D. XENOPOL


46. A. D. XENOPOL, istoric


(24.03.1847, Iaşi - 27.02.1920. Istoric, filosof, economist, sociolog, pedagog, literat, orator, om politic. S-a născut în mahalaua Păcurari din Iaşi, într-o familie de intelectuali. A fost elev al Şcolii "Trei Ierarhi". În 1866 a absolvit Institutul Academic. Remarcat de Titu Maiorescu, este trimis cu bursă în Germania, pe seama Societăţii Junimea şi a Primăriei Iaşilor. La Berlin studiază filosofia şi dreptul, care-l vor ajuta să-şi inaugureze cariera de istoric. În 1871, studenţimea română, în frunte cu Eminescu şi Slavici, pregăteau sărbătoarea de la Putna la 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii. Prin concurs, Xenopol este desemnat să ţină discursul la mormântul lui Ştefan cel Mare. În cuvintele sale, Ştefan nu este numai domn al Moldovei, ci este domnul întregului neam românesc. În 1883 este profesor titular al catedrei de istoria românilor la Universitatea din Iaşi. Între anii 1884-1893, Xenopol prezintă un curs complet din Istoria românilor, în cinci volume. Istoricul împarte opera sa fundamentală - Istoria românilor din Dacia traiană (după practica curentă) - în patru perioade : antică, medie, modernă şi contemporană. Istoria antică începe odată cu primele ştiri scrise despre spaţiul Carpato-Dunărean şi se încheie cu descălecatul, desfăşurând acel complex de împrejurări care contribuie la făurirea naţionalităţii române; istoria medievală se caracterizează prin domnii strălucitoare, neatârnate, dar şi opresiuni străine, timp în care, până la jumătatea secolului al XVII-lea domină slavonismul; epoca modernă se află sub semnul influenţei greceşti, până la 1821; istoria contemporană, de la Tudor Vladimirescu încoace, reprezintă epoca românismului. Aceasta merge până la 1859, când în concepţia istoricului începe era activă a vieţii noastre politice. Pentru această redutabilă sinteză, Academia Română îi acordă Premiul "Eliade" (30.03.1889). În 1901 este ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris, iar din 1914 devine membru activ al acestei Academii a Institutului Franţei. Opera lui Xenopol este variată şi profundă. El s-a dovedit un universalist în cuprindere, dar un cercetător al istoriei românilor cu mintea şi inima. A izbutit mai bine decât oricare alt istoric să încadreze istoria patriei în context universal. Fostul său elev afirma la înmormântarea magistului său : "Academia pierde nu un colaborator de fiecare moment, ci pe acela dintre membrii ei a cărei largă popularitate ştiinţifică în lumea întreagă n-a putut fi întrecută de a nimănuia". Lucrări de referinţă : Istoria românior din Dacia traiană, ediţia a 4-a. Publicată sub îngrijirea lui Al. Zub. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985; Opere economice.Texte alese. Studiu introductiv de Ion Veverca. Bucureşti, Editura Academiei, 1967; Scrieri sociale şi filosofice. Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967; A.D. Xenopol. Studii privitoare la viaţa şi opera sa. Coord. vol. : L. Boicu. Bucureşti, Editura Academiei Române, 1972.

Comentarios

Entradas populares de este blog

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita...

GEORGE BACOVIA

92. GEORGE BACOVIA - poet, prozator, jurnalist 4.09.1881 Se naşte, la Bacău, GEORGE BACOVIA - poet, prozator, jurnalist. Numele real era Gheorghe Vasiliu, fiul unui comerciant. După studii de drept, urmate cu întreruperi, devine membru al baroului din Bacău. Nu va profesa însă nicodată având alte îndeletniciri fără legătură cu pregătirea sa profesională : învăţător suplinitor, copist, ajutor de contabil. Fire bolnăvicioasă, îşi petrece bună parte din timp prin sanatorii şi spitale. Redactor la revista Orizonturi Noi din Bacău. În anul 1916 debutează cu volumul Plumb, premiat de Ministerul Artelor în 1923. În anul 1925 este directorul Ateneului Cultural şi obţine Premiul Societăţii Scriitorilor. După căsătoria cu Agatha Grigorescu se mută la Bucureşti unde editează revista Orizonturi Noi. În 1934 obţine, ca şi Arghezi, Premiul Naţional pentru Poezie. Obţine o pensie de la Societatea Scriitorilor, dar va continua să presteze, cât sănătatea îi permite, munci ocazionale, cum ...

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

19. CONSTANTIN BRÂNCUŞI sculptor, pictor (21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expun...