Ir al contenido principal

DIMITRIE POMPEIU


98. DIMITRIE POMPEIU – matematician


22.09.1873 Se naşte, la Dimăcheni, jud. Dorohoi, DIMITRIE POMPEIU – matematician. Urmează şcoala primară în satul natal, apoi gimnaziul la Dorohoi. Aici se remarcă la matematici şi excelează la desenul liniar şi artistic, dar are şi preocupări muzicale. Încă din clasa a III-a începe să colaboreze cu rezolvări de probleme de aritmetică la revista Recreaţii ştiinţifice din Iaşi. Intră la Şcoala normală pentru institutori din Bucureşti, iar la absolvire este repartizat institutor la Şcoala primară nr. 5 din Galaţi, de unde se transferă la Ploieşti. Pleacă apoi la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile şi în vara anului 1899 îşi trece bacalaureatul francez, iar în toamnă se înscrie la Sorbona, unde, în 1903, obţine licenţa în matematici. În 1905 îşi trece doctoratul în matematici. După obţinerea titlului de doctor se întoarce în ţară şi este numit conferenţiar de calcul diferenţial şi integral la Universitatea din Iaşi, apoi profesor titular la catedra de mecanică, de unde, în 1912, va pleca la Bucureşti la catedra de mecanică raţională. Din 1929 este titular şi la Politehnica din Bucureşti, la catedra de geometrie analitică. În 1926, Pompeiu a fost angajat, pe bază de contract, ca profesor agregat la Sorbona, unde a predat câte o lună pe an lecţii din domeniul preocupărilor sale. A îndeplinit şi funcţii în aparatul de stat, cum ar fi : inspector general în Ministerul Instrucţiunii Publice, preşedinte al Adunării Deputaţilor. Membru al Academiei Române şi doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia. A prezidat cel de-al doilea Congres interbalcanic al matematicienilor, iar în septembrie 1946 este preşedinte al celui de-al treilea Congres al matematicienilor români. Director al Institutului de Matematică al Academiei Române, înfiinţat la 8 ianuarie 1946. Activitatea ştiinţifică a lui D. Pompeiu s-a desfăşurat în patru domenii : teoria funcţiilor şi calculul funcţional, teoria mulţimilor, mecanica raţională şi calculul diferenţial şi integral. În ultima parte a vieţii s-a ocupat şi de teoria numerelor. El introduce o noţiune nouă riguros definită, numită "distanţa dintre două mulţimi închise". În studiul ecuaţiilor cu derivate parţiale, introduce un operator nou cu caracter funcţional : "derivata areolară". O altă contribuţie importantă a lui Pompeiu priveşte teorema creşterilor finite. Tot în cercetările privind teoria funcţiilor de variabile reale introduce noţiunea de "mulţime reductibilă de primul ordin" şi face o clasificare a mulţimilor perfecte ale planului în patru tipuri. Se ocupă de ecuaţii funcţionale şi a înlocuit studiul anumitor ecuaţii diferenţiale prin cel al relaţiilor între punctele discrete de pe curbele integrale. Profesorul Pompeiu are multe memorii privind fundamentele mecanicii şi probleme de geometrie. Moare la 7 oct. 1954, Bucureşti.



Comentarios

Entradas populares de este blog

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

19. CONSTANTIN BRÂNCUŞI sculptor, pictor (21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expun...

NICOLAE BAGDASAR

9. NICOLAE BAGDASAR  filosof S-a născut la Rosieşti, fostul judeţ Fălciu, într-o familie de ţărani. După liceul din Bârlad a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi Berlin. Reîntors în ţară, avea să se ilustreze ca un pasionat dascăl şi cercetător în domeniul disciplinelor filosofice, un strălucit editor, precum şi ca unul dintre cei mai reprezentativi filosofi români implicaţi în conducerea revistei de profil şi a Societăţii române de filosofie în care a prezentat un număr important de conferinţe apreciate pentru noutatea ideilor comunicate, stilul lor şi activitatea esenţială pentru dezvoltarea filosofiei româneşti a timpului. În lucrările sale, a abordat o vastă şi importantă problematică istorico-filosofică, de filosofie a istoriei şi culturii, teoria cunoaşterii, logică şi axiologie. Format la şcoli neokantiene, admirator al fenomenologiei lui Husserl şi profund cunoscător al filosofiei lui Kant, pe care o socotea un moment de răscruce în istoria un...

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita...