Ir al contenido principal

DIMITRIE GUSTI



13. DIMITRIE GUSTI
sociolog, estetician, filosof

13.02.1880 Iaşi. Studii liceale la Institutele unite din Iaşi, studii superioare la Facultatea de Litere, drept şi ştiinţe a Universităţii din Iaşi, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Berlin, Institutul de psihologie experimentală din Leipzig, doctoratul în filosofie la Universitatea din Leipzig în anul 1904. Revine la Berlin şi se dedică sociologiei, dreptului şi economiei politice. Aceste studii s-au finalizat cu încă o teză de doctorat în drept în anul 1908. Studiază sociologia la Paris cu E. Durkheim. La 1 aprilie 1910 este numit profesor agregat definitiv la catedra de istoria filosofiei greceşti, etică şi sociologie din cadrul Facultăţii de litere, drept şi ştiinţe a Universităţii din Iaşi. În 1920 este transferat la Catedra de sociologie, etică, politică şi estetică a Facultăţii de litere şi filosofie a Universităţii Bucureşti. Membru al Academiei Române (1919), director al Asociaţiei pentru ştiinţa şi reforma socială, al Institutului Social Român, al Institutului de ştiinţe sociale al României, la a căror întemeiere a contribuit nemijlocit. Ministru al instrucţiunii publice, cultelor şi artelor, a contribuit la dezvoltarea învăţământului sociologic secundar şi superior şi a creat şcoala românească de sociologie. Gusti a editat buletine şi reviste care au jucat un rol imens în cultivarea opiniei publice, a făcut din sociologie o ştiinţă profund legată şi integrată în problematica socială. Este înemeietorul Muzeului satului românesc şi a avut o contribuţie de seamă la editarea Encicliopediei României în 4 volume. Se stinge din viaţă la 30 oct. 1955, la Bucureşti.


Comentarios

Publicar un comentario

Entradas populares de este blog

TUDOR ARGHEZI

74. TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg 21.05.1880 Bucureşti - se naşte TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg. Născut la Bucureşti în ziua de 21 mai cu numele de Ion N. Theodorescu, Arghezi se trăgea din ţărani gorjeni. O vreme chiar a copilărit în mediul ţărănesc. Cursul primar la şcoala Petrache Poenaru, gimnaziul la Dimitrie Cantemir, iar liceul la Sf. Sava. Scrie poezii încă de pe băncile liceului şi debutează la revista lui Macedonski, Liga ortodoxă, în anul 1896 semnând Ion Theo, mai apoi la Revista modernă şi Viaţa nouă, cu pseudonimul Ion Th. Arghezzi, devenind cu timpul T. Arghezi. Era prieten şi a rămas toată viaţa cu N.D. Cocea, Gala Galaction şi V. Demetrius, împreună care, la 18 ani, frecventa dublurile socialiste. Tehnician la fabrica de zahăr Chitila, novice la mănăstirea Cernica, diacon la Mitropolia Ungrovalahiei din Bucureşti. În perioada 1905-1910 locuieşte în Elveţia şi Franţa şi-şi începe colaborarea la Viaţa socială, revista l
Publicar un comentario
Leer más

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita
Publicar un comentario
Leer más

ANGHEL SALIGNY

68. ANGHEL SALIGNY, inginer constructor (19.04.1854, Şerbăneşti, jud. Galaţi - 17.06.1925, Bucureşti). Tehnician şi bărbat politic. Studiile le urmează la lieul din Focşani şi la Postdam. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Berlin, ca să urmeze astronomia. Renunţă şi trece la Şcoala Politehnică din Charlottenburg, unde obţine, în 1875, titlul de inginer. În 1876 intră în sevriciul Căilor Ferate Române. În 1888 este însărcinat cu întocmirea proiectului podului de peste Dunăre, la Cernavodă, pe care îl începe în 1890 şi-l termină în 1895. Nenumăratele sale lucrări tehnice răspândite aproape peste tot vechiul regat din Oltenia şi până în Moldova, sunt o mărturie vie a acestui neobosit şi celui mai mare inginer român. Fost şef al Serviciului de poduri de cale ferată şi al docurilor, apoi director general al Căilor Ferate (1895), director general al podurilor şi căilor de comunicaţie pe apă (1901-1910), profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele. Devine membru şi preşedi
Publicar un comentario
Leer más