MIHAI EMINESCU

2. MIHAI EMINESCU 

poet

S-a născut la Botoşani (15.01.1850). Descendent al unei vechi familii româneşti din Moldova de Nord, cu rădăcini rurale din partea ambilor părinţi. Tatăl, Gheorghe Eminovici, era un om instruit, iar mama, Raluca, era fiica stolnicului Vasile Iuraşcu. Copilăreşte în primii ani la Botoşani, din 1856 la Ipoteşti, unde familia îşi cumpărase o mică moşie. Studiile le începe probabil în casă, apoi la Cernăuţi, Viena şi Berlin, de filosofie, dar frecventează un larg cerc de discipline : istoria antică, drept, medicină, sanscrită, mitologie. Debutează în 1866 în revista Familia, cu poezia De-aş avea? salutată de Iosif Vulcan, care îi schimbă numele în Eminescu. Adevărata consacrare a poetului se produce în 1870, când începe să colaboreze la Convorbiri literare (Venere şi Madonă), apărută la 15 aprilie 1870, organ al societăţii Junimea din Iaşi, unde va publica întreaga operă antumă. Autoritatea critică a revistei, Titu Maiorescu, îi acordă o atenţie specială, intuind în el, de la început, un poet neobişnuit. Revenit în ţară, în 1874, ocupă pe rând diverse funcţii : bibliotecar, inspector şcolar, ziarist, mai intâi la Iaşi apoi la Bucureşti. Din octombrie 1877 este redactor la ziarul conservator Timpul, alături de Ion Slavici şi de I.L. Caraghiale, până în vara lui 1883. În decembrie 1883 apare ediţia maioresciană de Poezii (pe copertă, 1884), cuprinzând 61 de poezii (plus 3 variante la Mai am un singur dor). Şi totuşi, opera lui Eminescu este imensă. A publicat şi proză : Sărmanul Dionis, nuvelă fantastică; Cezara, povestire erotică şi romantică; La aniversară, o schiţă erotică ş.a. Poezia de început se încadrează în contextul liricii romantice paşoptiste. La Heliade, Epigonii, Mureşanu indică opţiunile poetului şi concepţia mesianică; Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie; Horia; La Bucovina; Din străinătate, transcriu crezul patriotic, dorul şi nostalgia meleagurilor copilăriei. Tematica socială e prezentă în Junii corupţi. Începând cu Epigonii; Melancolie; Memento mori, se produce o ruptură, o criză a gândirii romantice : universul este lipsit de sens (Scrisoarea I). Eroul este demonic (Demonism; Înger şi demon; Strigoii). Erotica în care analizează lucid dragostea (Scrisorile IV, V, Odă în metru antic, Pe lângă plopii fără soţ) are implicaţii filosofice şi sociale. Armonia iubirii e rareori posibilă, ca în Călin (File din poveste, Povestea codrului, Povestea teiului) şi apare visul de dragoste (Lacul), chemarea (Dorinţa), regretul (Departe sunt de tine?, O rămâi, Pe aceeaşi ulicioară), nostalgia eternei dimineţi (De câte ori, iubito?). Problematica filosofică tradusă alegoric şi simbolic, mitologic, natura, erotica pe care le include fac ca Luceafărul să fie o sinteză a întregii poezii eminesciene. Ca şi în lirică, asimilarea creatoare a folclorului constituie o trăsătură caracteristică a prozei (Făt-Frumos din lacrimă, Călin nebunul, Fata în grădina de aur, Miron şi frumoasa fără corp). Ca ziarist, a scris peste 3.000 de articole privind diverse aspecte ale vieţii contemporane a României. Opera antumă a lui Eminescu este, ca dimensiuni, redusă în raport cu cea postumă. Peste 15.000 de pagini manuscris au fost şi continuă să fie valorificate de către eminescologi. A murit la 15 iunie 1889, Bucureşti.



*sursa: http://www.bjvvbuzau.ro/calendnat.htm
*foto - icr: http://letrasrumanas.icr.ro/…/…/mihai-eminescu01-600x486.png