Ir al contenido principal

MIHAI EMINESCU



2. MIHAI EMINESCU 
poet

S-a născut la Botoşani (15.01.1850). Descendent al unei vechi familii româneşti din Moldova de Nord, cu rădăcini rurale din partea ambilor părinţi. Tatăl, Gheorghe Eminovici, era un om instruit, iar mama, Raluca, era fiica stolnicului Vasile Iuraşcu. Copilăreşte în primii ani la Botoşani, din 1856 la Ipoteşti, unde familia îşi cumpărase o mică moşie. Studiile le începe probabil în casă, apoi la Cernăuţi, Viena şi Berlin, de filosofie, dar frecventează un larg cerc de discipline : istoria antică, drept, medicină, sanscrită, mitologie. Debutează în 1866 în revista Familia, cu poezia De-aş avea? salutată de Iosif Vulcan, care îi schimbă numele în Eminescu. Adevărata consacrare a poetului se produce în 1870, când începe să colaboreze la Convorbiri literare (Venere şi Madonă), apărută la 15 aprilie 1870, organ al societăţii Junimea din Iaşi, unde va publica întreaga operă antumă. Autoritatea critică a revistei, Titu Maiorescu, îi acordă o atenţie specială, intuind în el, de la început, un poet neobişnuit. Revenit în ţară, în 1874, ocupă pe rând diverse funcţii : bibliotecar, inspector şcolar, ziarist, mai intâi la Iaşi apoi la Bucureşti. Din octombrie 1877 este redactor la ziarul conservator Timpul, alături de Ion Slavici şi de I.L. Caraghiale, până în vara lui 1883. În decembrie 1883 apare ediţia maioresciană de Poezii (pe copertă, 1884), cuprinzând 61 de poezii (plus 3 variante la Mai am un singur dor). Şi totuşi, opera lui Eminescu este imensă. A publicat şi proză : Sărmanul Dionis, nuvelă fantastică; Cezara, povestire erotică şi romantică; La aniversară, o schiţă erotică ş.a. Poezia de început se încadrează în contextul liricii romantice paşoptiste. La Heliade, Epigonii, Mureşanu indică opţiunile poetului şi concepţia mesianică; Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie; Horia; La Bucovina; Din străinătate, transcriu crezul patriotic, dorul şi nostalgia meleagurilor copilăriei. Tematica socială e prezentă în Junii corupţi. Începând cu Epigonii; Melancolie; Memento mori, se produce o ruptură, o criză a gândirii romantice : universul este lipsit de sens (Scrisoarea I). Eroul este demonic (Demonism; Înger şi demon; Strigoii). Erotica în care analizează lucid dragostea (Scrisorile IV, V, Odă în metru antic, Pe lângă plopii fără soţ) are implicaţii filosofice şi sociale. Armonia iubirii e rareori posibilă, ca în Călin (File din poveste, Povestea codrului, Povestea teiului) şi apare visul de dragoste (Lacul), chemarea (Dorinţa), regretul (Departe sunt de tine?, O rămâi, Pe aceeaşi ulicioară), nostalgia eternei dimineţi (De câte ori, iubito?). Problematica filosofică tradusă alegoric şi simbolic, mitologic, natura, erotica pe care le include fac ca Luceafărul să fie o sinteză a întregii poezii eminesciene. Ca şi în lirică, asimilarea creatoare a folclorului constituie o trăsătură caracteristică a prozei (Făt-Frumos din lacrimă, Călin nebunul, Fata în grădina de aur, Miron şi frumoasa fără corp). Ca ziarist, a scris peste 3.000 de articole privind diverse aspecte ale vieţii contemporane a României. Opera antumă a lui Eminescu este, ca dimensiuni, redusă în raport cu cea postumă. Peste 15.000 de pagini manuscris au fost şi continuă să fie valorificate de către eminescologi. A murit la 15 iunie 1889, Bucureşti.



*sursa: http://www.bjvvbuzau.ro/calendnat.htm
*foto - icr: http://letrasrumanas.icr.ro/…/…/mihai-eminescu01-600x486.png

Comentarios

Publicar un comentario

Entradas populares de este blog

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

19. CONSTANTIN BRÂNCUŞI sculptor, pictor (21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expun...
Publicar un comentario
Leer más

NICOLAE BAGDASAR

9. NICOLAE BAGDASAR  filosof S-a născut la Rosieşti, fostul judeţ Fălciu, într-o familie de ţărani. După liceul din Bârlad a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi Berlin. Reîntors în ţară, avea să se ilustreze ca un pasionat dascăl şi cercetător în domeniul disciplinelor filosofice, un strălucit editor, precum şi ca unul dintre cei mai reprezentativi filosofi români implicaţi în conducerea revistei de profil şi a Societăţii române de filosofie în care a prezentat un număr important de conferinţe apreciate pentru noutatea ideilor comunicate, stilul lor şi activitatea esenţială pentru dezvoltarea filosofiei româneşti a timpului. În lucrările sale, a abordat o vastă şi importantă problematică istorico-filosofică, de filosofie a istoriei şi culturii, teoria cunoaşterii, logică şi axiologie. Format la şcoli neokantiene, admirator al fenomenologiei lui Husserl şi profund cunoscător al filosofiei lui Kant, pe care o socotea un moment de răscruce în istoria un...
Publicar un comentario
Leer más

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita...
Publicar un comentario
Leer más