ALEXANDRU DAVILA

12. ALEXANDRU DAVILA

scriitor

n. 12.02.1862. S-a născut la Goleşti (locul de baştină al cunoscutei familii a Goleştilor, cărturari luminaţi ai Munteniei). Fiu al doctorului Carol Davila, personalitate marcantă a medicinei româneşti. Mama, Anica Racoviţă, era nepoata directă a lui Dinicu Golescu. Începe liceul la Bucureşti, pe care-l continuă la Paris, unde se înscrie şi la Universitate. Plin de entuziasm, urmăreşte toate evenimentele culturale şi artistice franceze, simţindu-se atras îndeosebi de spiritul înnoitor al vremii. Intră în diplomaţie ca ataşat de legaţie la Roma şi Bruxelles până în 1844. Întors în ţară, se dedică criticii literare şi teatrale. În 1902 are loc premiera piesei Vlaicu Vodă, cu C. Nottara în rolul titular şi Agatha Bârsescu în Doamna Clara, eveniment care-l transformă într-un scriitor de o mare şi autentică originalitate. Între anii 1905-1908 şi 1912-1914 este director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În perioada 1909-1911 este organizator şi animator al Companiei particulare Davila. Ca director, conducător şi regizor cere actorilor un joc veridic, nuanţat, cu motivare psihologică şi realistă a tuturor acţiunilor. Cu toate că este un partizan înfocat al repertoriului contemporan, în special al dramei realiste cu implicaţii psihologice şi sociale, Davila a pus în scenă, mai ales la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi câteva mari spectacole cu piese clasice din dramaturgia universală şi românească. Cunoscutul om de teatru a fost şi un interpret subtil în rolurile lui, prin eleganţă, ironie şi, mai ales, printr-o sclipitoare inteligenţă. Caz foarte rar în cultura noastră, Davila şi-a cucerit un rol important în literatură printr-o singură operă : drama istorică în versuri Vlaicu-Vodă (1902). Piesa evocă un episod al luptelor pentru independenţă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi are ca protagonist pe domnitorul cu acelaşi nume. Conflictul dramatic e puternic, piesa e construită cu siguranţă, iar versurile sunt sclipitoare. A murit pe 20 oct. 1929, Bucureşti.

*fuente: http://www.bjvvbuzau.ro/calendnat.htm
*foto: https://www.universulargesean.ro/wp-content/uploads/2018/03/alexandru-davila.jpg

Comentarios

Entradas populares de este blog

TUDOR ARGHEZI

74. TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg 21.05.1880 Bucureşti - se naşte TUDOR ARGHEZI, poet, prozator, publicist, dramaturg. Născut la Bucureşti în ziua de 21 mai cu numele de Ion N. Theodorescu, Arghezi se trăgea din ţărani gorjeni. O vreme chiar a copilărit în mediul ţărănesc. Cursul primar la şcoala Petrache Poenaru, gimnaziul la Dimitrie Cantemir, iar liceul la Sf. Sava. Scrie poezii încă de pe băncile liceului şi debutează la revista lui Macedonski, Liga ortodoxă, în anul 1896 semnând Ion Theo, mai apoi la Revista modernă şi Viaţa nouă, cu pseudonimul Ion Th. Arghezzi, devenind cu timpul T. Arghezi. Era prieten şi a rămas toată viaţa cu N.D. Cocea, Gala Galaction şi V. Demetrius, împreună care, la 18 ani, frecventa dublurile socialiste. Tehnician la fabrica de zahăr Chitila, novice la mănăstirea Cernica, diacon la Mitropolia Ungrovalahiei din Bucureşti. În perioada 1905-1910 locuieşte în Elveţia şi Franţa şi-şi începe colaborarea la Viaţa socială, revista l

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita

ANGHEL SALIGNY

68. ANGHEL SALIGNY, inginer constructor (19.04.1854, Şerbăneşti, jud. Galaţi - 17.06.1925, Bucureşti). Tehnician şi bărbat politic. Studiile le urmează la lieul din Focşani şi la Postdam. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Berlin, ca să urmeze astronomia. Renunţă şi trece la Şcoala Politehnică din Charlottenburg, unde obţine, în 1875, titlul de inginer. În 1876 intră în sevriciul Căilor Ferate Române. În 1888 este însărcinat cu întocmirea proiectului podului de peste Dunăre, la Cernavodă, pe care îl începe în 1890 şi-l termină în 1895. Nenumăratele sale lucrări tehnice răspândite aproape peste tot vechiul regat din Oltenia şi până în Moldova, sunt o mărturie vie a acestui neobosit şi celui mai mare inginer român. Fost şef al Serviciului de poduri de cale ferată şi al docurilor, apoi director general al Căilor Ferate (1895), director general al podurilor şi căilor de comunicaţie pe apă (1901-1910), profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele. Devine membru şi preşedi

Elita României - 100 de personalități românești

Buscar este blog