Ir al contenido principal

TRAIAN VUIA


91. TRAIAN VUIA - constructor de avioane şi motoare, inventator

29.08.1872 Se naşte, la Surdacu Mic, TRAIAN VUIA - constructor de avioane şi motoare, inventator. Studii secundare la Liceul din Lugoj, studii superioare la Şcoala Politehnică şi la Facultatea de Drept din Budapesta, doctor în ştiinţe juridice, este preşedinte al primului comitet legal al Frontului Naţional Român şi al Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania. Pleacă la Paris pentru a-şi perfecţiona planurile aeroplanului-automobil pe care-l începuse la Lugoj în perioada 1901-1902 şi pe care-l va prezenta la 16 feb. 1903 Academiei de Ştiinţe din Franţa sub forma unui memoriu în problema zborului mecanic. Deşi respins, Vuia şi-a brevetat totuşi proiectul şi l-a construit în perioada 1903-1905. El a realizat prima aripă de avion cu incidenţă veritabilă în timpul zborului, a realizat primul avion cu aripi pliante precum şi trenul de aterizare cu amortizoare. Cu aparatul său, Vuia efectuează, la 18 mar. 1906, primul zbor integral mecanic, în care aparatul a decolat, a zburat şi apoi a aterizat, folosind exclusiv mijloacele de bord. Vuia şi-a construit noi aparate şi a continuat să facă zboruri, iar aparatul a fost expus la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Paris. După o întrerupere de câţiva ani, Vuia elaborează primul său proiect de elicopter, în 1918 realizând elicopterul Vuia 1, iar ultimul proiect de elicopter datează din anul 1925. Va fi preocupat în continuare de aparatele de zbor, dar şi de problema naţională a românilor din Transilvania. Moare la 3 sep. 1950 la Bucureşti.

Comentarios

Entradas populares de este blog

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

19. CONSTANTIN BRÂNCUŞI sculptor, pictor (21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expun...

NICOLAE BAGDASAR

9. NICOLAE BAGDASAR  filosof S-a născut la Rosieşti, fostul judeţ Fălciu, într-o familie de ţărani. După liceul din Bârlad a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi Berlin. Reîntors în ţară, avea să se ilustreze ca un pasionat dascăl şi cercetător în domeniul disciplinelor filosofice, un strălucit editor, precum şi ca unul dintre cei mai reprezentativi filosofi români implicaţi în conducerea revistei de profil şi a Societăţii române de filosofie în care a prezentat un număr important de conferinţe apreciate pentru noutatea ideilor comunicate, stilul lor şi activitatea esenţială pentru dezvoltarea filosofiei româneşti a timpului. În lucrările sale, a abordat o vastă şi importantă problematică istorico-filosofică, de filosofie a istoriei şi culturii, teoria cunoaşterii, logică şi axiologie. Format la şcoli neokantiene, admirator al fenomenologiei lui Husserl şi profund cunoscător al filosofiei lui Kant, pe care o socotea un moment de răscruce în istoria un...

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita...