NICOLAE BÃLCESCU

82. NICOLAE BÃLCESCU - istoric, economist, doctrinar militar, om politic, diplomat, revoluţionar, fruntaş al generaţiei paşoptiste

29.06.1819 Se naşte, la Bucureşti, NICOLAE BÃLCESCU - istoric, economist, doctrinar militar, om politic, diplomat, revoluţionar, fruntaş al generaţiei paşoptiste. Copilăria şi tinereţea lui Bălcescu au cunoscut un cadru revoluţionar marcat de anii 1821. La 7 ani învaţă carte grecească de la un arhimandrit grec ce îi predă lecţii acasă. La 13 ani începe instruirea organizată, devenind elev al Colegiului Sf. Sava. Ca elev la colegiu se manifestă în chip strălucit obţinând, în cei trei ani de studiu, rezultate excelente. În 1835 încetează învăţătura în mod organizat, dar, ca autodidact, îşi perfecţionează permanent cunoştinţele. Cunoaşte bine limbile latină, greacă, franceză, italiană, germană, engleză. În domeniul filosofiei îşi întregeşte cunoştinţele cu profesorul Eftimie Murgu. Situaţia precară a familiei îl determină să ceară angajarea sa în cadrul Oştirii Ţării Româneşti. Este repartizat la Escadronul III Cavalerie cu gradul de iuncăr. În această calitate, Bălcescu s-a preocupat de instruirea militară, dar mai ales de pătrunderea ideilor înnoitoare în rândul oştirii. Domnitorul Alexandru Ghica decide înfiinţarea unei şcoli destinate ostaşilor (prima de acest fel), în clădirea cazărmii de la Dudeşti, în august 1838. Bălcescu devine profesor la această şcoală menită a-i învăţa carte pe soldaţi. În anul 1840 participă la mişcarea condusă de D. Filipescu, fapt ce-l supără pe domnitor. Este arestat şi ţinut mai întâi în arestul militar al Djurstvei, în beciul Agiei, apoi la închisoarea Mărgineni, unde se îmbolnăveşte. Graţiat de Alexandru Ghica, după eliberare pune bazele societăţii revoluţionare Frăţia, împreună cu Ion Ghica (1843). În aceeaşi perioadă devine membru al Societăţii literare, care, în 1845, se va transforma în Asociaţia literară a României, el fiind secretar. Împreună cu profesorul transilvănean August Treboniu Laurian, pune bazele publicaţiei Magazin istoric pentru Dacia (1845). Urmărit de autorităţi, pleacă peste hotare (1846). La Viena se întâlneşte cu V. Alecsandri şi cu fraţii Eudoxiu şi Alexandru Hurmuzachi. Punctul final al călătoriei este Paris, unde îşi continuă cercetările în domeniul istoriei. Devine secretarul Societăţii Studenţilor Români. În scurt timp se află pe baricadele revoluţiei care a detronat pe regele Ludovic Filip (feb. 1848). Se întoarce în ţară şi participă la întocmirea programului revoluţionar de la Blaj (mai 1848) şi de la Islaz (iunie 1848), face parte din primul guvern provizoriu condus de mitropolitul Neofit. După înăbuşirea revoluţiei din Ţara Românească, merge în Transilvania pentru a mijloci împăcarea dintre Avram Iancu şi Lajos Koshuth. După nereuşita transilvăneană a revoluţiei, Bălcescu pleacă în exil. Situaţia bolii se agravează şi, după mai multe călătorii la Londra, Constantinopol, Neapole, se stabileşte la Palermo şi moare la 29 noiembrie 1852 la hotelul "Trinacria". Este înmormântat la cimitirul Capucinilor, după unele păreri, în groapa comună a săracilor. Opera lui Bălcescu se poate împărţi în două părţi : lucrările publicate între 1844-1847 şi cele din anii 1848-1852. Din cele anterevoluţionare amintim : Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Valahiei până acum; Cuvânt preliminariu despre izvoarele României; Românii şi fanarioţii; Puterea armată şi arta militară la moldoveni în timpurile măririi lor; Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri etc. Din perioada postrevoluţionară : Drepturile Românilor către Înalta Poartă; Lucrări colective şi acte oficiale din timpul revoluţiei de la 1848; Despre împroprietărirea ţăranilor; Manifest către poporul român; Mersul revoluţiei în istoria românilor; Manualul bunului român; Reforma soţială la români; Istoria Românilor subt Mihail Voievod Viteazul.