Ir al contenido principal

ION PILLAT


52. ION PILLAT, poet, eseist, traducător, publicist


(31.03.1891, Bucureşti - 17.04.1945, Bucureşti). Descendent al unei vechi familii menţionată şi de Cantemir în Descrierea Moldovei, dinspre tată, şi al Brătienilor dinspre mamă (a doua fiică a lui I.C. Brătianu). Termină gimnaziul la Sf. Sava din Bucureşti, continuând la Liceul "Henry 4" din Paris, ca elev extern. După ce-şi satisface stagiul militar în ţară, se înscrie la Sorbona, unde studiază istoria, geografia şi dreptul. În 1911, Titu Maiorescu îi publică poeme în Convorbiri literare. Frecventează şi cenaclul lui Macedonski care îi editează, în 1912, vol. Flori sacre. Îşi ia licenţa în litere şi drept la Paris, apoi participă ca sublocotenent la campania din Bulgaria. Revenit definitiv în ţară, publică volumul de versuri intitulat Eternităţi de-o clipă. În anul 1916 preia conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu şi Horia Furtună. După terminarea Primului Război Mondial, la care a participat ca ofiţer de legătură pe lângă misiunea franceză, este secretar al lui Al. Vaida-Voevod şi în această calitate îl găsim la Paris în ziua semnării Tratatului de la Versailles (1919). În acelaşi an publică la Paris volumul Grădina între ziduri, în ediţie restrânsă de lux. Alte volume : Pe Argeş în sus (1923), o carte a maturităţii în care ni se descoperă o viziune horaţiană asupra trecerii timpului, colorată de nostalgia copilăriei pierdute; Satul meu (1925), o monografie poetică, de un lirism obiectiv şi pictural; Biserica de altădată (1926), în care autohtonizează legenda biblică a lui Iisus. În 1921 apare volumul Poezia toamnei, o antologie a poeţilor români, iar în 1925, scoate împreună cu Perpessicius, Antologia poeţilor de azi. Dramatizează, pentru Teatrul Naţional, romane şi basme, face traduceri mai ales din literatura engleză. În 1936 devine membru corespondent al Academiei Române şi ia premiul naţional pentru literatură. În 1944, îi apare, în ediţie definitivă, întreaga operă lirică originală, cuprinsă între 1906 şi 1941, trei volume cu titlul Poezii.

Comentarios

Publicar un comentario

Entradas populares de este blog

CONSTANTIN BRÂNCUŞI

19. CONSTANTIN BRÂNCUŞI sculptor, pictor (21.02.1876, Peştişani, Tg. Jiu - 16.03.1957, Paris) Între 1885 - 1895 a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova. În 1897 este trimis la Viena pentru lucrări decorative în lemn, comandate pentru Castelul Peleş. În 1898 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. În 1904 a sosit la Paris, unde expune prima dată, în anul 1906. A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, alăturându-se lui Modigliani, Henri Russeau, Apollinaire şi Marcel Duchamp, care-i vor deveni prieteni. Este momentul în care Brâncuşi refuză dominaţia modelului şi a modelajului realist după natură. Schimbarea concepţiei sculpturale îl apropie de acei artişti care preferă puritatea formei. În atelierul său sunt prezenţi acum James Joyce, Jean Cocteau, Henry Moore, figuri ce reprezentau sau susţineau noile curente artistice. În aceeaşi perioadă expune şi la Bucureşti, la Tinerimea artistică unde este premiat (1809). Continuă să expun...
Publicar un comentario
Leer más

NICOLAE BAGDASAR

9. NICOLAE BAGDASAR  filosof S-a născut la Rosieşti, fostul judeţ Fălciu, într-o familie de ţărani. După liceul din Bârlad a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi Berlin. Reîntors în ţară, avea să se ilustreze ca un pasionat dascăl şi cercetător în domeniul disciplinelor filosofice, un strălucit editor, precum şi ca unul dintre cei mai reprezentativi filosofi români implicaţi în conducerea revistei de profil şi a Societăţii române de filosofie în care a prezentat un număr important de conferinţe apreciate pentru noutatea ideilor comunicate, stilul lor şi activitatea esenţială pentru dezvoltarea filosofiei româneşti a timpului. În lucrările sale, a abordat o vastă şi importantă problematică istorico-filosofică, de filosofie a istoriei şi culturii, teoria cunoaşterii, logică şi axiologie. Format la şcoli neokantiene, admirator al fenomenologiei lui Husserl şi profund cunoscător al filosofiei lui Kant, pe care o socotea un moment de răscruce în istoria un...
Publicar un comentario
Leer más

BELA BARTOK

48. BELA BARTOK, muzician (25.03.1881, Sânnicolaul Mare – 26.09.1945, New York). Compozitor ungur. Începe să cânte la pian sub îndrumarea mamei sale. Naţionalist convins, se face cunoscut prin poemul simfonic Kossuth. Îşi urmează cariera de pianist, iar în 1905 s-a prezentat la Concursul Rubinstein de la Paris, pe care l-a câştigat, însă, Wilhelm Backhaus. Lovit în orgoliul său de pianist, revine la Budapesta şi se consacră cercetării tradiţiilor populare ungare. A devenit profesor la Academia de Muzică din Budapesta (1907), sub influenţa lui Strauss. A încercat o recreare a folclorului prin intermediul vocii cu cele Nouă cântece populare româneşti sau Cele opt cântece populare ungureşti. A compus Improvizaţii pe cântece ţărăneşti pentru pian şi cele Două sonate pentru vioară şi pian, lucrări care şi-au păstrat până astăzi întreaga noutate. I-a fost comandată o lucrare pentru sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a Unirii dintre Buda şi Pesta. Aşa avea să ia naştere Suita...
Publicar un comentario
Leer más